Dispenserele de acoperitori de pantofi – prietenii cabinetului tau
Curățarea reprezintă etapa preliminară, obligatorie și sistematică în cadrul oricărei activități, presupunând îndepărtarea murdăriei de tip organic și anorganic de pe orice tip de suprafață, prin operațiuni mecanice sau manuale, cu ajutorul agenților fizici sau chimici.
Pentru a economisi timp și bani, se recomandă utilizarea unor dispozitive și produse care previn murdărirea suprafețelor și a echipamentelor din unitățile sanitare și nu numai. În acest sens, au fost create dispenserele de acoperitori de pantofi.
Avantajele unui dispenser de acoperitori de pantofi:
- asigură curățenie desăvârșită – acoperitorii sunt impermeabili, nu permit circulația lichidelor sau a microorganismelor patogene, iar dispenserele asigură prinderea corespunzătoare și fixarea pe încălțăminte astfel încât acestea să nu alunece din picioare.
- poate fi automat – nu presupune intervenție manuală, un plus pentru spațiile cu trafic mare de persoane, unde lucrurile se desfășoară într-un ritm alert. Timpul de acțiune este foarte mic, între 3 și 5 secunde, iar utilizarea este extrem de simplă: se pune piciorul în spațiul destinat, iar botoșelul îmbracă perfect încălțămintea, fără a aluneca sau a împiedica mișcarea.
Dispenserul automat de pantofi Dr. Mayer reprezintă calitatea superioară, fiind unul dintre produsele de top din gama sa. Prezintă sistem de eliberare automată, tăiere și comprimare a peliculei de PVC, care acoperă rapid partea de jos a încălțămintei. Funcționează pe bază de rolă de PVC, echivalentul a 1000 de acoperitori, foarte rezistentă și durabilă.
- nu necesită sursă de curent – mecanismul de funcționare este relativ simplu, fără a fi nevoie de curent pentru a utiliza dispenserul pe care îl deții.
- este foarte ușor de depozitat – greutatea redusă, de câteva kilograme, volumul mic și forma adecvată permit dispenserului să fie plasat în orice loc. Majoritatea se plasează pe podea, însă există și dispozitive cu prindere pe perete.
Dispenserul automat MSL100, destinat spațiilor intens circulate, este foarte practic și face față cu brio celor mai mari exigențe. Are o capacitate de 50 de perechi de acoperitori, ceea ce înseamnă că nu va fi nevoie să îl alimentezi foarte des.
- este economic – există dispozitive pentru toate buzunarele și nevoile. Nu trebuie să cheltuiești sume mari pentru a achiziționa produsele de care ai nevoie.
Dispenserul manual de botoși este soluția ideală pentru persoanele care vor produse de calitate la prețuri extrem de mici. Raportul calitate-preț este foarte bun, dispune de suport pentru montare pe perete și ocupă foarte puțin spațiu.
ETICHETE: